Legea privind echitatea digitală (DFA) înseamnă game over pentru industria europeană a jocurilor video

Propunerea DFA, în forma sa actuală, este inaplicabilă, nejustificată și disproporționată. Proiectul de lege ar afecta grav competitivitatea industriei europene de jocuri video, lider mondial în domeniu, și ar lăsa milioane de jucători europeni cu mai puține jocuri și mai puține opțiuni. Suntem profund îngrijorați de această abordare și solicităm o reevaluare urgentă bazată pe principiile proporționalității, sprijinirii creșterii economice și responsabilizării consumatorilor.

Protejarea jucătorilor se află în centrul activității industriei noastre. Am fost pionieri în ceea ce privește măsurile de protecție precum clasificările de vârstă PEGI, controlul parental și instrumentele de gestionare a cheltuielilor. Împărtășim ambiția Comisiei de a proteja consumatorii, dar propunerea DFA nu ar spori siguranța jucătorilor. Dimpotrivă, ar submina măsurile de protecție care funcționează deja.

Monedele din jocuri

Propunerea descrie fiecare tranzacție din cadrul jocului ca fiind o achiziție și accentuează incertitudinea juridică generată de „Principiile-cheie privind monedele virtuale din jocuri” ale rețelei CPC. Acest lucru duce la fragmentare la nivel european, la litigii inutile și, în cazul în care aceste principii ar rămâne în vigoare, la imposibilitatea de a mai juca anumite jocuri.

De asemenea, rămânem îngrijorați de faptul că dispozițiile privind transparența prețurilor, transpuse din aceste principii-cheie în DFA, vor induce în eroare consumatorii și suntem surprinși și dezamăgiți că propunerile formulate de industrie pentru a răspunde acestor preocupări într-un mod benefic pentru consumatori nu au fost luate în considerare.

„Pay-to-win” și „pay-to-progress”

Interdicția propusă privind mecanismele de tip „pay-to-win” și „pay-to-progress”, așa cum este formulată, prezintă defecte fundamentale, nu conține definiții clare și ar crea o confuzie enormă atât pentru jucători, cât și pentru dezvoltatori. În practică, interdicția propusă ar putea viza aproape orice achiziție din cadrul unui joc.

Aceeași lipsă de claritate se aplică și dispozițiilor care impun alte restricții de proiectare. În conformitate cu aceste propuneri, niciun dezvoltator nu ar putea fi sigur dacă jocul său încalcă regulile DFA, ceea ce, în contextul unor amenzi de până la 6 % din cifra de afaceri globală, este inacceptabil.

Nici părinții, nici adolescenții nu au niciun cuvânt de spus

Propunerea DFA de a interzice practic toate achizițiile din cadrul jocurilor pentru toți jucătorii cu vârsta sub 18 ani îi privează pe părinți și pe adolescenți de orice cuvânt de spus în această privință, chiar și atunci când părinții consideră că o achiziție este potrivită pentru copiii lor.

Capacitățile în evoluție ale copiilor ar trebui respectate, un principiu recunoscut în Carta drepturilor fundamentale a UE și în Convenția ONU privind drepturile copilului. În practică, DFA transferă toate deciziile de la părinți și copii către Comisie.

PEGI

Textul tratează jocurile clasificate sub PEGI 18 ca fiind destinate copiilor. Clasificările pe vârste indică adecvarea, nu publicul țintă. Acest lucru riscă să impună un prag de 18+ pentru aproape toate funcționalitățile jocurilor, ceea ce, în practică, ar forța multe jocuri să refuze accesul tuturor persoanelor sub 18 ani.

Acest lucru ar nega dreptul adolescenților de a se bucura de jocuri adecvate vârstei lor și, în cele din urmă, ar stabili un prag de acces la jocuri mai ridicat decât chiar și cel propus pentru marile aplicații de socializare.

Industria a demonstrat că autoreglementarea și coreglementarea pot funcționa

Deși textul susține că sprijină autoreglementarea, propunerile ignoră complet eforturile substanțiale pe care industria jocurilor le-a depus deja.

Industria europeană a jocurilor a creat PEGI, sistemul de clasificare pe categorii de vârstă utilizat în 40 de țări. Anul acesta, PEGI, alături de USK din Germania, și-a extins criteriile pentru a evalua achizițiile din cadrul jocurilor și obiectele aleatorii contra cost (loot-boxes).

Codul PEGI impune deja prezentarea clară a costurilor reale către jucători. De asemenea, părinții au posibilitatea, prin intermediul instrumentelor de control parental de pe console, PC-uri sau platforme mobile, să blocheze sau să limiteze cheltuielile, timpul de joc și contactul online.

Ignorând aceste eforturi, propunerile riscă să submineze fatal inovația condusă de industrie în materie de siguranță, nu doar în industria jocurilor, ci și în numeroase alte sectoare.

Alte propuneri ale industriei

Industria a prezentat propuneri concrete pentru a face jocurile mai sigure încă din faza de proiectare.

Achizițiile și comunicarea online ar fi dezactivate în mod implicit pentru copii (default-off), iar numai un părinte le-ar putea activa.

Jucătorii ar vedea prețuri clare exprimate în bani reali, ar putea obține rambursări pentru moneda din joc pe care nu au folosit-o și ar putea cumpăra top-up-uri mai mici, astfel încât să nu ajungă să dețină mai multe monede decât au nevoie.

Un risc pentru sectorul european al jocurilor și pentru jucători

Supra-reglementarea reprezintă o problemă de competitivitate. Cele 8700 de firme dezvoltatoare de jocuri din Europa, majoritatea fiind studiouri mici, vor concura cu o mână legată la spate împotriva rivalilor din afara UE.

Acest lucru va avea un impact devastator asupra unei importante povești de succes europene și asupra milioanelor de jucători care se bucură de jocurile lor.