Learn.Build.Play! dă startul celei mai mari competiții studențești de game development din țară

 

 

Learn.Build.Play! dă startul celei mai mari competiții studențești de game development din țară

 

București, 08 decembrie 2022 –  Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA) deschide înscrierile pentru competiția Learn.Build.Play!, concurs de game development adresat studenților de la toate facultățile din România. Learn.Build.Play! este susținut de UniCredit Bank, Green Horse Games și KillHouse Games.

Competiția Learn.Build.Play se desfășoară în perioada 2 decembrie 2022 – 6 mai 2023 și va fi deschisă pentru toți studenții de licență sau master din România. RGDA îi cheamă pe studenții de la prestigioase facultăți din țară precum Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Universitatea Politechnică din București, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Transilvania din Brașov și multe altele să se înscrie în competiție.

În echipe de maxim 6 persoane, aceștia vor lucra împreună pentru a dezvolta un joc video, beneficiind în același timp de cursuri și webinarii de game development, mentorat și susținere din partea profesioniștilor din industria jocurilor video locală, angajați ai studiourilor membre RGDA.

„Cu aproape 7000  de profesioniști și peste 130 de studiouri de game development la noi în țară, România are toate șansele să devină un hub regional puternic în gaming. Pentru ca acest potențial să poată să fie valorificat, avem nevoie de noi talente în industria noastră, de artiști, de programatori, oameni interesați de game design, level design și orice altă meserie necesară dezvoltării unui joc. Ceea ce ne dorim deci cu acest concurs este să impulsionăm cât mai mulți studenți să experimenteze timp de 4 luni ce înseamnă să dezvolți un joc video cu speranța că o să le placă și o rămână în industrie pentru a se perfecționa și dezvolta mai departe alte și alte jocuri ce pot deveni populare peste tot în lume,” a menționat Andreea Medvedovici Per, Director Executiv RGDA.

Înregistrarea echipelor se va putea face până la data de 20 decembrie 2022. Depunerea variantei finale de joc va fi pe 24 aprilie 2023, urmând ca echipele sa pregătească și un pitch (online) al jocurilor lor în fața juriului în perioada 3-5 mai. Evenimentul se va încheia cu o ceremonie (offline) de înmânare a premiilor pe data de 6 mai 2023.

Juriul va fi compus din 6 profesioniști din industria dezvoltatoare de jocuri, leaderi ai industriei locale – printre care George Lemnaru – CEO și co-founder Green Horse Games, Cătălin Butnariu, Președinte RGDA și Head of Corporate Development la Amber, și Bobospider, creator de conținut de gaming cu o audiență de aproape 200,000 de urmăritori pe YouTube.

Competiția va avea șapte categorii de concurs:

  1. Cel mai bun joc video
  2. Cel mai bun joc de PC
  3. Cel mai bun joc mobile
  4. Cel mai bun game design
  5. Cel mai bun joc din punct de vedere tehnic
  6. Cea mai bună grafică
  7. Cea mai bună prezentare

Câștigătorii vor avea parte de premii în valoare de mii de euro.  Echipa ce va câștiga premiul Cel mai bun Joc Video va pleca acasă cu 5000 de euro oferiți de studioul local Green Horse Games.

În plus, KillHouse Games, dezvoltatorii Door Kickers, cel mai de succes IP românesc, vor oferi două premii de 3000 euro și 2000 euro pentru 2 jocuri pe care ei le vor alege ca fiind cele mai promițătoare, si organizatorii vor anunta si multe alte premii.

Pentru înscrieri, regulament și detalii puteți accesa: Learn.Build.Play!2022 – Romanian Game Developers Association (rgda.ro)

 

Despre RGDA

Romanian Game Developers Association (RGDA) este o organizație non-profit fondată în 2013 cu misiunea de a dezvolta și promova industria de dezvoltare a jocurilor din România. Membrii RGDA acoperă în prezent peste 90% din studiourile din industria de dezoltare de jocuri.

www.rgda.ro // contact@rgda.ro

 

 

2022-12-12T13:06:32+02:00 12 December 2022|